Mai puțin - e mult și bine

de Lucia David

Este destul de greu de acceptat că schimbarea pe termen lung se întâmplă cu succes doar atunci când suntem dispuși ca ea să devină un mod de viață. Obiceiurile sănătoase, de orice natură ar fi ele, devin altceva decât mofturi numai atunci când sunt asumate pe termen nelimitat.

Facem parte din generații în șir care nu a fost educate să trăiască conștient. Generații hrănite ca să nu le fie foame, îmbrăcate ca să nu le fie frig. Generații crescute în lipsa opțiunilor, fără interogarea sau exersarea gustului, a preferințelor sau alegerilor personale. Urmările acestui model cultural în care ne-am format sunt numeroase, unele profund triste, altele de-a dreptul hilare. Modelul acesta a generat în anii abundenței post- revoluție un efect- capcană al acumulării de obiecte, de lucruri, al păstrării și depozitării a TOT ce ne înconjoară. Nu voi vorbi despre jocul de pârghii psihologice ale acestui proces, ci voi rămâne în zona practică, tangibilă și greu de tăgăduit a acumulării, păstrării și nedezlipirii de obiecte fizice.

Dintre obiceiurile sănătoase, succesul meu indiscutabil este în zona vieții ușurate complet de obiecte inutile. Este un mod de viață care a început cu foarte mult timp în urmă, când încă nu auzise mai nimeni despre conceptele revoluționare de decluttering sau hygge sau despre magiciana Marie Kondo.



De când mă știu am observat cu nesaț casele și obiectele oamenilor. Sufrageriile ticsite de decorațiuni imposibil de curățat de praf, zecile de jucării pe care prietenii mei le păstrau pe dulapuri, deși nu se mai jucau cu ele de ani întregi, șifonierele gemând sub greutatea tuturor boarfelor adunate în vieți și vieți de oameni, bucătăriile care timid se utilau modern spre high tech, dar care păstrau vailinguri îngălbenite și deformate de ani, teluri strâmbe, prosoape fără culoare, textură sau formă.

Copil fiind, nu mă săturam să privesc bibelouri, flori artificiale, cutii de gablonțuri, tablouri în culori puternice. Iubeam să merg în vizite în primul rând ca să văd casele. Poate pentru că eu am copilărit într-o casă cu mobile mari, greu de mutat din loc, goale de bibelouri sau mileuri. La noi casa era mare și goală, ne jucam pe parchetul dat cu ceară și lustruit cu o stofă groasă din lână, ne cățăram pe mobile- tobogan, libere de capcane fragile. Copil fiind tânjeam după obiectele mici și bibelourile, suvenirurile și micile nimicuri drăgălașe din casele prietenilor. Erau ceva exotic, magnetic pentru mine, iar la mine acasă era altfel și asta nu-mi plăcea deloc.

Eram mulți copii în familie și aveam puține jucării sau haine. Le dădeam bucuroși mai departe celor mai mici și așteptam curioși ce primeam de la cei mai mari. Toate aveau viață lungă, rezistau generații întregi, și parcă și rămâneau mereu tinere. Știam unde erau în scrin cupoanele de materiale rare- mătase, poplin, lână, procurate cu greu și folosite cu cap. Mergeam cu mama și bunica la croitoreasă, le ascultam discuțiile despre organizarea casei, a cămării și a proviziilor de mâncare, învățam din mers organizarea gospodăriei, traiul bun cu resurse puține.

Am plecat de acasă la 18 ani cu un rucsac în spate. Am ajuns după câțiva ani, la prima mare mutare din viața mea adultă, să am foarte multe de cărat: cărți, haine, pantofi, obiecte. Colorate, noi, adunate de peste tot, oricând am poftit ceva, oricând mi-a plăcut ceva. Împachetând, mi-am dat seama de volumul lor. De inutilitatea lor. De lipsa lor de însemnătate. M-am scuturat și am lăsat în urmă tot ce nu îmi trebuia. După ani de adunat, păstrat și cărat, am ajuns să refac estetica și confortul copilăriei în casele în care eram mamă și stăpână. Pentru a mă bucura de viață așa cum învățasem: lăsându-mi copiii să se joace pe întinse podele de lemn goale, privind orașul prin ferestre largi, neacoperite. La fiecare mutare am triat tot ce aveam de luat cu mine în noua casă până am ajuns să mai dețin cam jumătate din TOT ce aveam (în afară de cărți și plante) acum 15- 16 ani.

Viața neaglomerată de obiecte îți câștigă timp, îți dă o imagine mai simplă și mai clară asupra ta. Te face să înțelegi care îți sunt cu adevărat nevoile, plăcerile mici, plăcerile vinovate și viciile. Numai având un tablou clar al acestor elemente cheie ale vieții fericite poți trăi ca un om conștient și stăpân pe viața lui.

Trăitul ușurat de obiecte inutile îți dă un soi de eliberare a minții care pe mine m-a ajutat încet să-mi găsesc propriile căi pentru a-mi ordona și alte zone ale vieții, cum ar fi dieta sau doza de sport care să mă motiveze și să mă bucure. Până acum nu am găsit nicio rețetă perfectă, inventată de altcineva, care să facă miracole durabile în viața mea.

Ce pot spune cu certitudine este că trebuie să fii onest̆ cu tine, să nu te amăgești și, mai ales, să nu te grăbești. Dacă îți dai timp, ajungi să ții seama de ce ai tu nevoie, nu de ce e la modă, dacă îți dai timp, îți recunoști lenea, comoditatea, îți vezi cu ochiul liber zona de confort și te împrietenești cu ea. De acum, nu vei putea alege decât conștient, făcând diferența dintre nevoie și slăbiciune sau prostie sau impuls.

Atunci când ajungi să deții numai obiectele pe care le dorești și de care ai nevoie, intervine în viața ta un element nou, care se instalează singur, organic, parcă fără intervenția ta: ordinea. Pentru că atunci când ai în jur numai lucruri de care ai nevoie, fiecare obiect are deodată locul lui. Intuitiv stabilit, sau acolo unde permite spațiul, dar lucrurile nu mai umbla aiurea prin casă, ci stau cuminți la locurile lor. Haosul ia sfârșit.

De la trăitul conștient și simplu, faci un singur pas și trăiești și mai bine. Vei observa într-o primă fază că în fapt ai nevoie de mult mai puține lucruri. Apoi de mai bune. Schimbarea va veni natural. Pentru că, cumpărând din ce în ce mai rar, ajungi să cumperi mai bun și mai frumos. Alegi numai lucruri de care nu te plictisești, care nu se demodează, care se deteriorează mai greu.

Less IS more.

177 afișare0 comentariu
Logo-SOS-liniehd.jpg