“Marea Izolare” se va sfârși dar nu ne vom întoarce la viața noastră de odată. Ce nu ne va trebui?

- traducere integrală a articolului Indiei Knight din Suplimentul The Sunday Times -

Mă tot gândesc că nu ne vom mai întoarce niciodată la Înainte. Sunt sigură că lumea se va rearanja într-un fel sau altul și va semăna cu ceva ce a fost odată, dar realitățile economice vor face ca peisajul care era odată “viață normală” să arate cu totul și cu totul diferit. Acest gând mă lovește de câteva ori pe zi și vine împreună cu altul despre lucrurile la care deja am renunțat. Citesc la nesfârșit rețete de mâncare pentru că am devenit obsedată de ceea ce vom mânca la cină - îmi vine să râd la listele cu ingrediente: frunze de lime, ardei iuți de nu știu care soi rar, feluri speciale de oțet, o cereală veche și greu de găsit sau o legume ce crește la capătul celălalt al lumii. În timpul de acum nici banane nu se găsesc peste tot, plictisitoarele banane ! pe care le transformam în banana bread atunci când deveneau negre și nu le mai mânca nimeni.

Cu toate astea văd că nu e chiar așa greu să renunți la unele lucruri. Nu mă preocup dacă nu mă mai duc la manichiură, am învățat să o fac singură. Nu îmi pasă că nu îmi mai cumpăr haine. Ideea că umblu după ultima poșetă a sezonului pare o nebunie. Douăzecișicinci de variații ale unui sortiment de cafea? Sau piesa de îmbrăcăminte a sezonului - îmi vine să râd în hohote. Fiecare avem lista noastră și sunt sigură că adăugăm acolo zilnic. Și apoi e lista cealaltă - lista lui Acum (care se va transforma în lista lui După) - tiparul după care probabil voi trăi de acum încolo. Mereu am fost fascinată de natură dar credeți că există ceva mai tulburător și mai perfect ca o zi de primăvară cu soare? Mă minunez de fiecare dată când plantez ceva și mica sămânță rodește, de copacii care înfloresc, de cerul perfect albastru fără avioane, de firavele plante care se strecoară printre pietrele asfaltului sau gardurile caselor. Păsările care cântă sunt miraculoase . Căldura soarelui este binefăcătoare, la fel cu rufele albe întinse afară la uscat. Un ceai în aer curat, în lumina blândă a soarelui parcă îmi confirmă tot ce este bun și adevărat. Și câinii! Nu i-am iubit niciodată mai tare. Sau familia, sau prietenii. M-am reconectat cu oameni pe care nu i-am văzut de ani buni, pe mesaje, sau zoom ori email .Toată lumea vrea să vorbească și toată lumea are timp. Oamenii, specia noastră este fantastică, chiar și cei care îți erau nesuferiți , chiar și necunoscuții.

Apoi sunt detaliile. Am grijă să nu arunc mâncare. Aștept ca hainele să se murdărească înainte să le pun la spălat. Nu mă agit fără rost crezând că fac sau că am de făcut mii de lucruri. Frenezia a dispărut. Sigur că există o anxietate teribilă în toată această serenitate aparentă dar prefer să mă bucur de acest calm aparent și continuu. După ce faza acesta va trece mă întreb dacă vom coborî iar în viețile noastre anterioare și vom face exact ce făceam și Înainte. Cu toate suferințele si durerile și spaima din jurul nostru, cei care suntem sănătoși izolați în propriile noastre case simțim deja o melancolie la gândul că vom abondona această stranie versiune cu încetinitorul a vieții noastre. Nu glorific boala, frica, pierderile de vieți omenești și mă gândesc cu mare bucurie la momentul în care vom putea petrece împreună cu bucurie - pe străzi sau oriunde. Dar când și momentul acela va trece cred și sper că vom rămîne cu certitudini despre ceea ce conteză cu adevărat și ce nu, ce este important și ce nu și ce înseamnă o bună folosire a timpului nostru. Am trăit o bună vreme ca niște mari bebeluși răsfățați. E timpul să creștem mari.

163 afișare
Logo-SOS-liniehd.jpg